Cum să faci un blog?!
În ultimele zile constat că mulţi
vizitatori au ajuns aici căutând pe google răspuns la întrebarea din titlu.
M-am decis să le dau câteva puncte de pornire, cu toate precauţiile necesare,
având în vedere că cel care tastează aşa ceva este un începător. Primul lucru ar
fi câteva răspunsuri la întrebarea adiacentă:
DE CE să-ţi faci blog?
Sunt mai multe posibilităţi:
- ai ceva de zis
- vrei să fii în legătură cu prieteni de nădejde şi vrei să-ţi
cauţi noi prieteni
- vrei să-ţi antrenezi disponibilităţile de scriitor (da, şi asta
se educă!)
- eşti niţel exhibiţionist, îţi place să araţi ceea ce
gândeşti/citeşti/fotografiezi- ş.a.m.d.
Ai auzit că toată lumea are blog, până şi
mătuşa, ba chiar şi vecinul ochelarist de la patru care ţi-a spart cauciucul la
bicicletă după ce ai trecut de mai multe ori peste ochelarii lui. Tu nu.
Fundamental, pentru că nu ştii nici măcar cum arată un blog, şi care este
diferenţa dintre un blog şi un site. Ei bine, capul sus!, am să-ţi dau o veste
bună: în vreme ce citeşti acest text, te afli deja pe unul dintre blogurile
mele. Nu-i aşa că te bucuri? :-)Partea frumoasă a lucrurilor este că eşti la
doi paşi de a-ţi face tu însuţi un blog. Practic, primul lucru pe care îl poţi
face este să citeşti cu atenţie tot ce-ţi voi spune în continuare. După care
treci la execuţie, recitind eventual tot ceea ce n-ai priceput. Dacă
nelămuririle persistă, scrii un comentariu şi sunt aici să-ţi răspund.
Cuvântul “blog” este o prescurtare de la
“web log”, aşa că un blog este până la urmă un fel de web, sau un site, cum i
se mai zice. Fundamental, ar fi unul şi acelaşi lucru, doar că anumite
diferenţe există, şi sunt demne de băgat în seamă. Ideea este însă că la
început, pentru a face un blog, nu ai nevoie să ştii nici HTML, nici CSS, nici
Flash, nici altă drăcovenie despre care vorbesc programatorii sau
super-hiper-pasionaţii de calculatoare. Ascultă la mine, poţi fi un mare idiot,
dacă vrei să-ţi faci blog îţi faci pur şi simplu. Până şi eu am reuşit, şi nu o
dată :-)Şi asta pentru că există nenumărate platforme care îţi pot găzdui
blogul gratuit, şi-ţi pun la dispoziţie toate uneltele de care ai nevoie, şi pe
care le poţi utiliza în bună măsură intuitiv.
Blogger şi Wordpress sunt cele mai gustate
de către români, şi asta pentru că sunt disponibile gratuit. TypePad are un
foarte mare succes şi el, dar trebuie să-ţi spun că va trebui să plăteşti 4.95
USD lunar pentru acces, chestie pe care eu personal n-aş face-o, dar e dreptul
tău să-ţi foloseşti cartea de credit cum vrei. În privinţa hostingului Wordpress,
este gratuit, cum ziceam, dar unele dintre facilităţi sunt plătite (de exemplu,
schimbarea temei sau inserarea bannerelor de la Google Adsense, lucruri foarte
importante după mine). Singurul care este gratuit 100%, şi vine cu toate
facilităţile, rămâne Blogger, proprietatea Google, care în plus este optimizat
deja să-ţi monetizeze proiectul cu Google Adsense.De aceea îţi voi explica în
cele ce urmează cum să-ţi faci un blog pe Blogger:
1. Accesează www.blogger.com
2. Dă click pe săgeata portocalie care spune
“creaţi-vă un blog”.
3. Scrie adresa ta de e-mail, o parolă, un
nume de utilizator.
